IPSO AGRICULTURA – NOUA COMBINA S700
”Regina câmpului”- combina automată John Deere S770i și-a arătat calitățile în ferma Ildu, din județul Călărași
Evenimentul de lansare al combinei John Deere S770i în România a fost organizat de către IPSO Agricultură vineri, 6 octombrie, în ferma Ildu, din județul Călărași. Mai mult decât o lansare, evenimentul a fost dedicat fermierilor care au vrut să vadă noua combină direct în câmp, la recoltat de porumb.
În ferma Ildu, din județul Călărași, mașina a intrat în câmp imediat după prezentarea oficială, într-o suprafață de aproximativ 180 de rânduri, recoltarea făcându-se cu un heder Geringhoff de 12 rânduri. În cadrul acestei demonstrații, fermierii prezenți au putut testa atât partea de funcționalitate a combinei, cât și elementele care asigură o automatizare completă a acesteia.
”Ne-am adunat aici pentru a da jos de pe rampe un model nou de combină, un model care a fost lansat de John Deere în acest an și va fi piesa centrală de la târgul Agritehnica, din Germania și pe care fermierii români au putut să-l testeze până acum- S770i. Avem o radiografie pictată pe combină astfel încât toți să înțelegem ce înseamnă sistemul cu unic rotor, sistemul de treierare printr-un singur rotor, deci sistemul axial. Aș vrea să vă convingeți singuri de performanțele acestei combine. Această combină performează cel mai bine la culturile prășitoare, dar obține rezultate imbatabile și pe păioase. La recoltările efectuate în vară, am înregistrat pierderi cuprinse între 0,5-1% pe rapiță. Modelul cel nou aduce patru lucruri extrem de importante în comparație cu modelul precedent. În primul rând cabina are un nou joystick multifuncțional și mai ușor de manevrat, un monitor touchscreen intuitiv. În al doilea rând avem sistemul de automatizare completă a combinei, după care sistemul de măsurare a randamentului și nu în ultimul rând avem și partea de inteligență”- a declarat Cosmin Miroiu, specialistul de produs IPSO Agricultură.
Turul combinei John Deere S770i nu se oprește la Călărași. Din ferma Ildu, aceasta urmează să ajungă și la alți clienți IPSO Agricultură, care au solicitat acest model pentru testare. Gazda evenimentului, tânărul fermier Claudiu Iliuță
”Bine ați venit în ferma mea și în ferma IPSO Agricultură. Mă bucur că putem găzdui o astfel de manifestare IPSO Agricultură în curtea fermei noastre. Lucrăm 4.500 de hectare, numai cultură mare și 98% din flota noastră este John Deere, restul sunt utilaje Kuhn și Bednar. Sunt bucuros că pot găzdui un astfel de eveniment și mulțumesc IPSO Agricultură, mulțumesc fermierilor care au venit și ”- a declarat tânărul fermier, Claudiu Iliuță.
Cinci modele pentru o recoltare automată
Seria de combine John Deere cuprinde cinci modele (S760, S770, S780, S785 și S790), cu îmbunătățiri notabile atât pe partea de conectivitate, cât și în ceea ce privește îmbunătățirile aduse pentru o recoltare automatizată a culturilor.
Seria S700 este rezultatul a peste 8 ani de perfecționare a modelelor de combine cu rotor unic. La proiectarea noii serii de combine, inginerii au ținut cont de sugestiile și nevoile fermierilor. Au îmbunătățit semnificativ performanțele mașinii, productivitatea operatorului și calitatea boabelor și au redus costurile de funcționare. În același timp, echipele de cercetare și dezvoltare au creat noi instrumente de monitorizare și comunicare. Astfel, au simplificat optimizarea și gestionarea operațiunilor de recoltare.
Calitatea constantă a boabelor și pierderi reduse
Seria S700 de la John Deere este, prin excelență, combina cu adevărat automată disponibilă în prezent pe piață. Reglarea integrată a combinei (AIC2- ajustarea integrată a combinei) garantează automat un randament constant al procesului de recoltare, indiferent de condiții. Deoarece reglajele manuale periodice nu mai sunt necesare, operatorii se pot baza pe eficiența maximă a combinei lor.
Camerele digitale din elevatoarele de boabe curate și de reziduuri măsoară permanent cantitatea de boabe sparte și de murdărie și realizează reglaje automate în timp real pentru a menține nivelurile presetate anterior fără intervenția operatorului.
Managementul activ al randamentului este o altă inovație automatizată adusă de John Deere, care le permite fermierilor să economisească timpul și să crească performanțele la recoltare. Cu combinele John Deere din seria S700, nu mai sunt necesare calibrările manuale și nici cântărirea dublă a remorcilor, care consumă timp.
Gestionarea mai bună a randamentului la recoltare
Trei senzori din interiorul buncărului măsoară automat modificările de greutate pe măsură ce buncărul de boabe se umple. Sistemul compară aceste măsurători cu cele ale senzorilor de randament și umiditate pentru a calibra permanent senzorul de randament. Cel mai important avantaj adus de sistem este generarea curbei de calibrare la viteze și niveluri de randament variate utilizând mai multe puncte de calibrare, aceasta fiind o operațiune pe care operatorii o efectuează, de obicei, manual pe teren. Datorită acurateței datelor privind randamentul, fermierii știu exact câte tone vor recolta.
Confort sporit pentru operator
Nici cabina nu a fost neglijată atunci când s-a gândit proiectarea combinelor John Deere din noua serie S. Automatizarea combinei aduce cu sine și un confort sporit pentru operator. Astfel, scaunul este prevăzut cu suspensie pneumatică cu pivot și amortizare față-spate și lateral, iar în configurarea standard cabina este prevăzută cu un monitor cu afișaj cu ecran tactil CommandCenter Gen 4 de 10 inci, Joystick multifuncțional CommandPRO cu șapte butoane programabile, un frigider și aer condiționat și sistem de încălzire automatizate. Datorită conceptului ergonomic, fiecare buton este accesibil imediat. Astfel că, operatorul nu trebuie să dea drumul manetei în timp ce își concentrează atenția asupra hederului. Noua manetă este intuitivă și mai subțire decât modelul precedent.